Be funky!

Written with a pen
Sealed with a kiss
If your my friend please answer this:
“Are we friends or are we not?”
You told me once but I forgot
So tell me now and tell me true,
So I can say “I’m here for you”
For all the people I’ve ever met,
You`re the only one i won’t forget
And if I die before you do,
I’ll go to heaven and wait for you
I’ll ripp the angels back their wings
And risk the loss of everything,
Just to prove my friendship is true
To have a friend…like YOU

Zilele trecute vorbeam cu o prietena buna la telefon si aceasta imi povestea de succesul ei in viata. Am ras foarte mult, ne-am amintit de lucrurile pe care le faceam impreuna… Chiar imi lipsea. Ceea ce m-a frapat, este ca si-a cerut scuze ca nu mai putea de fericire si s-a manifestat batand din palme si tipand.

Nu inteleg care e scopul unei prietenii daca nu poti fi “tu” in jurul prietenilor tai. Prietenia adevarata se “construieste” in timp. Trebuie sa sti sa mai inchizi si tu ochii la micile imperfectiuni pe care toata lumea le are, iar acesta poate fi un pas catre o prietenie adevarata. Minciunile, ura sau tradarile nu fac parte dintr-o prietenie. In schimb e nevoie de comunicare, sinceritate, suferinta si muuuult suflet, poate si un repros..pentru corectarea greselilor :). Daca vei invata sa citesti printre vorbele prietenilor, chiar dincolo de ele, atunci cand si un oftat povesteste mai mult decat un ocean…cu siguranta vei avea macar un prieten adevarat.Tu trebuie doar sa incerci mereu…  Personal, prefer sa am numai 2-3 prieteni, dar sa stiu ca acestia se vor trezi noaptea cu mine sa mergem la McDonald`s in pijamale, sau sa plecam vineri noaptea la 3 la Sinaia sa bem cafeaua. O prietenie poate fi imprevizibila…asa ca totul se poate. Cum si trecutul este imprevizibil, prezentul poate fi un reper pe care sa nu-l ignori, sau in care sa ai refulari, doar din cauza unor esecuri despre o “prietenie adevarata”. Trebuie sa oferi, dar sa si primesti. Sunt momente cand cei apropiati nu sunt alaturi de tine asa cum ti-ai dorit dar asta nu inseamna ca nu iti sunt prieteni. Poate nu reuseau sa te inteleaga …

Oricum ar fi, ai grija ce prieteni iti alegi, pentru ca e bine sa ii ai pe viata.

Am inteles ca e important sa termini o poveste inainte de a incepe una noua. Ar fi imoral sa le intrepatrunzi. Minciuna nu ar trebui sa-si aiba locul intr-o asemenea poveste, si totusi…. Oare exista adevar, sau numai probabilitati? Fiecare vede lucrurile din punctul sau de vedere, si deci nu vad cum ar putea exista un adevar pur.

In schimb ramane suferinta…pentru unul, sau pentru amandoi. Am invatat ca durerea scoate ce e mai bun din noi. Te purifica, iti da aripi sa mergi mai departe. Nu mai are rost sa te intrebi de ce ti se intampla tocmai tie, sa adresezi cuvinte dure divinitatii, mamei sau prietenei. Ei nu au nicio vina. Exista posibilitatea ca soarta sa nu fie atat de nedreapta cum pare. Si de multe ori stai si te gandesti daca pe el il doare la fel de mult, sau catusi de putin. Oare in ce tarie isi ineaca amarul? Sau macar face asta? Oare ii mai pasa catusi de putin?

Important e sa lasi durerea sa se consume… Sa nu o alungi, sa nu faci nimic din ceea ce vei regreta mai tarziu. Sa sti sa dai importanta unor evenimente, senzatii, trairi. Pentru ca in final, totul e o traire.

Poate ca pe moment crezi ai pierdut totul, dar totul e trecator. Nu ma crezi? Numara pana la 3…

Am fost ieri cu prietena mea pana la IKEA si la gradina zoologica. Am infruntat aglomeratia din trafic, pe cea din parcare, dar si pea cea din magazin :). Am observat ca week-end de week-end, magazinul devine din ce in ce mai aglomerat. Oare asta e noul trend? Sus la bufet este mereu plin si de ce sa nu recunosc…. prajiturile de acolo sunt cele mai bune.

Ceea ce m-a frapat pe mine, a fost o CRUCE-felinar la intrare. Inca nu mi-am dat seama ce naiba cauta acolo? Este extrem de sinistra, si daca ei au avut intentia de a orna felinarul cu flori, au dat-o in bara BIG TIME!

Am auzit tot felul de discutii cum ca politica magazinului este de a le interzice muncitorilor de la ei sa te ajute cu absolut orice daca nu faci transportul prin IKEA, nici nu esti ajutat sa iti pui lemnele in carut. Aici n-as prea fi de acord, pentru ca daca o fiinta firava ca mine vrea un dulap…. dulapul ala n-o sa plece singur de pe raft, si cu siguranta nici eu nu-l voi putea ridica. Intr-un fel e ok ca nu mai auzi mereu “Cu ce va putem ajuta?”…. La intrebarea asta mi se face rau :)) In rest ma pot declara multumita de magazin. Spre deosebire de cele de la noi care sunt cam 80% old fashion, IKEA aduce intr-adevar ceva nou.

Despre calitate inca nu ma pot pronunta, decat cu mici kitch-uri cumparate de care am fost multumita. Mobila urmeaza s-o iau in toamna, asa ca revin cu detalii…

Stiu…traim intr-o epoca a vitezei. O epoca a PC-ului si internetului, a ipod-ului, in care a fi “online” inseamna ca existi.

Dar unde ne grabim asa? De ce totul se schimba atat de repede? Posibilitatile stiintei si tehnologiei ne-au anulat limitele, ne-au dat aripi sa zburam… Avem masini puternice, dar drumuri dezastruoase. Avem orgolii flamande, dar pacate capitale. Traim cu impresia ca le stim pe toate,  orice ni se cuvine si nu ni se poate intampla nimic. Gresit…

De ce ne petrecem timpul la birou, in trafic sau la telefon? De ce asteptam week-endul sa ne odihnim, iar atunci cand plecam in vacante ne preocupam mai mult de facut poze decat de a trai momentul? De ce uitam sa ne purtam firesc si ajungem sa ne scoatem ochii?

De ce e mai important sa ” ai” decat sa “simti”, sa te arati decat sa chiar fii, sa stii cui sa dai un telefon, in loc sa rezolvi singur problema?  De ce ne schimbam culoarea parului, cea a ochilor, ne facem implanturi de la dinti si silicoane, la fire de par?  De ce nu am intalnit pana acum o persoana care sa fie multumita de ceea ce este?

Oare de ce ne mai mirăm că obosim tot timpul, ca ne enervam atat de des si pe cei mai putin vinovati? Ca totul ne “pute” inca de la primele ore ale diminetii. Mi-as dori sa plec intr-o dimineata de acasa, sa ma plimb pe faleza intampinata de fete zambitoare, sa vad oamenii in cafenele fara celularele la urechi, parinti cu copii in parcuri si bunici care se plimba fara teama zilei de maine…

Toti se grabesc, si toti sunt prea multi.. iar viata e atat de scurta…

Azi am facut prima plaja. Fara sezlong, fara prosop intins pe nisip, ci doar m-am plimbat cu picioarele prin apa. Sper sa se incalzeasca apa sa pot face mai mult de atat….

ps1: sunt dezamagita ca in mamaia e plin de sezloguri si nu mai ai loc sa-ti pui prosopul.

ps2: un sezlong e 500 de mii:))

Daca am trait numarand de cate ori am respirat, am trait degeaba… Dar daca am numarat o seama de momente in care ni s-a taiat despiratia, am trait cu adevarat.

“- Cand copilul meu se trezeste dimineata, prima data rade. Cand eu ma trezesc dimineata, prima oara ma uit stramb la ceasul desteptator.

- El se joaca la masa, eu infulec din mers…

- El e fericit ca-l asteapta aceleasi jucarii, eu sunt stresata ca trebuie sa ma intalnesc cu oameni noi…

- El doarme la pranz, mie doar mi se face somn…

- El poate repeta un cuvant de zeci de ori din placerea de a-l pronunta, eu am ticuri verbale…

- El se bucura cand latra cainele, eu ii zic cainelui sa taca…

- El rupe florile ca sa mi le dea mie, eu le sadesc ca sa aiba ce rupe…

- Eu ii arat orizontul, dar pe el il fascineaza buburuza…

- Eu ii explic totul in zeci de cuvinte si intelege pe jumatate, iar eu inteleg totul dintr-un singur cuvant de-al lui sau dintr-un gest…

- Eu vorbesc cu tot felul de oameni din obligatie, iar el e fericit ca-l asculta un ursulet de plus…

- El e incantat cand vede o poza cu mama intr-un ziar, eu ma intristez cand citesc inepti, dar sunt fericita ca el nu intelege inca.

- Zambeste unor oameni si e suspicios fata de altii… Incep sa invat de la el, caci are mereu dreptate…

- Cata vreme copilul e prin preajma, toti suntem buni, haiosi, civilizati, intelepti, delicati, zambitori, chiar daca ne mai si prefacem… Ceea ce inseamna ca si copilul ne educa de fapt…

- Eu ii spun o poveste si el adoarme fericit… Mie mi se intampla sa aud povesti din cauza carora nu mai pot sa dorm.

- Multi dintre anii lui urmatori sunt previzibili, pe cand ziua mea de maine e mereu schimbatoare…

- Pana ajunge lacrima lui la coltul gurii, reusesc deja sa-l fac sa zambeasca, Nici cu mine, nici cu vreun alt om nu am mare nu am reusit asta…

- Atata timp cat dupa fiecare cazatura se ridica si o ia de la capat, imi spun ca si asta e o informatie genetica pe care i-am transmis-o inspirat…

- Eu nu reusesc sa-l aleg intotdeauna pe el, cand imi fac agenda zilnica. El ma alege pe mine fara nici o ezitare, in fiecare clipa…

- E fascinat de televizor, telecomanda, computer, telefon mobil si inca nu stiu cum sa-l fac sa priceapa ca oamenii mari aproape numai cu astea se joaca, in loc sa traiasca…

- A invatat care e stanga si care-i dreapta, dar tot eu trebuie sa-l invat drumul inainte…

- Abia astept sa ma intrebe de ce nu cade soarele de pe cer…

- Mi-am sarutat sotul, si copilul a inceput sa planga… Nici o alta gelozie nu m-a induiosat intr-atat incat sa opresc sarutul…

- Ma intreb cu ce-mi umpleam timpul inainte sa ma joc atat cu fiul meu, si ce era in capul meu cand contau lucrurile si persoanele de care nu-mi mai amintesc?!…

- Ce ciudat e ca o mama sa-si invete fiul sa spuna cuvintele “iubire” sau “dor”, cand el le stie sensul… dintotdeauna - si cand iti arata asta in fiecare clipa, mult mai convingator decat rostindu-le…

- Toata agitatia din jurul unui copil, toata dezordinea pe care o face iti pune viata in cea mai perfecta ordine…

Ce fara rost pare tot ce am scris daca n-ai un copil… Sau poate te indeamna sa ti-l doresti, ca sa pricepi ca, daruind o viata, ti-ai facut tie rost de una mai bogata, singura care va lasa urme…. Cand ai un copil, esti deja nemuritor, cred…”

by Mihaela Radulescu

Copilaria

Mi-e dor de cei 23 de ani pe care i-am lasat in urma. Timpul se scurge repede, uneori prea repede. Sau poate ca timpul sta in loc, iar noi, oamenii, trecem prin timp. Suntem trecatori iar acest lucru reda un sens aparte vietii. Ma uit in jurul meu si regasesc o lume pierduta… nimic nu mai e ca inainte… Asa ca pasesc prin viata.

Voi ramane un copil pentru parintii mei chiar si atunci cand ei vor avea 80 de ani si eu 60…pentru ca sunt copilul lor. Pana la urma de ce n-as merita si eu un ‘La Multi Ani’, la 23 de ani ? (eventual si un cadou) Cu totii meritam, caci in fiecare dintre noi se regaseste cate un copil !

Sa fii copil la 23 de ani, nu presupune inconstienta. Sa fii copil, la 23 de ani, este atunci cand mananci o bomboana … si mai mananci inca una. Sa fii copil, la 23 de ani, este atunci cand razi, te bucuri, esti fericit. Sa fii copil, la 23 de ani, este sa joci sotron, daca ti se ofera ocazia.

Pana la urma numai cel ce devine  adult ramanand copil, este om. Asa ca dragii mei parinti…ce imi luati de ziua copilului?